Intr-o vreme, credeam ca ceea ce spunem, chiar inseamna ceva. Cu timpul, mi-am dat seama ca, de fapt, cuvintele nu inseamna nici un rahat. Cu totii ne prefacem ca ascultam, ca intelegem, ne batem capul 5 minute din trei ore ca sa ne agatam de o fraza, oarecare, numai ca sa le aratam celorlalti ca suntem atenti, si in rest ni se rupe. Asa ca ma intreb.. ce rost mai are sa vorbim, daca tot ceea ce vrem, auzim?
X: -Ma simt ca dracu'.
Y traduce: Sunt super dispus sa te ascult cum vorbesti despre problemele tale, dragul meu Y.
Y: - Da? Naspa. Bai, sa vezi ce cacat am patit azi!..
X traduce: A zis "naspa". Deci ii pasa. Ok.
X: -Am o stare.. cred ca acusi ma impusc..
(N-am nimic, exagerez, sunt un bou, dar, dragul meu Y, te ascult in continuare..)
Y: - Am avut o restanta.. si vaca de profesor.. a mai chemat inca doi examinatori.. stateau aia in sala ca niste boscheti, sa mor eu, nimic n-am putut sa copiez.
(N-am patit ceva cu adevarat important, tot problema ta e mai importanta. Zi, X, ca te ascult.)
..si tot asa..
Sunt foarte putine acele situatii in care chiar ne pasa de ceea ce zice celalalt. E ceva de ordinul unitatilor, dintr-o mie de situatii. Adica, doar daca o persoana draga e in impas, ne pasa.. sau un tip caruia ii esti dator, a pus-o.. sau.. sau.. etc.
Remuscarea. Singurul sentiment care nu te lasa sa dormi noaptea. Singurul cacat care te face sa dai telefoane la 3 dimineata. Singurul lucru pe care il putem exagera la infinit, si sa devenim mai ceva ca victimele Holocaustului.
Totul are un motiv. Daca n-ar avea, n-ar mai exista intrebarea "de ce?". Ce naiba, stramosii nostri n-ar fi inventat-o fara un motiv. Ups. Cerc vicios. Gata, ies repede din el, ca nu-i de bine. Totusi.. de ce? De ce traim intr-o lume a noastra, fara motivatii si fara simtul generalului? De ce ne place sa facem totul exact pe dos? De ce e realitatea un pitic futut in cur, de care toata lumea rade in gand, dar cu totii sunt futere de sombri, daca piticul se uita la ei? De ce auzim o voce interioara, care ne e superioara in 99% din cazuri, si nu ne e frica de ea?
Pentru ca suntem al dracului de prosti. Pentru ca orice problema am avea, o dam naibii, daca avem cu cine sa fumam o tigara sau sa bem o bere, si daca exista subiecte de barfa si entitati de care sa ne batem joc.
Totul e ca pula. Ne doare-n pula. Ne bagam pula. Ii trimitem pe ceilalti in pula noastra. Toata lumea suge pula. Pula e la putere.
Vai! Vulgaritati! Imposibil! Mi-e rusine sa citesc asta. Cum naiba!! De ce??
De ce? Muie. De aia.
Azi nu folosesc diacritice. Muie diacriticelor! Sa suga pula. Ele si dezacordurile din limba engleza.
Sunt o carpa umana. Cu mine va puteti sterge gandurile de praful si rahatul lasat de cei ce va scormonesc prin ele.
Sunt o radiera umana. Cu mine va puteti sterge sufletul de gandurile celor ce va scormonesc prin el.
Sunt un cutit uman. Cu mine va puteti bucura de nulitate, macelarindu-va sufletul.
Sunt un cos de gunoi uman. In mine puteti arunca bucati din sufletul mort si sangerand.
I'll blame myself for all the crap in the whole wide world.
luni, 12 februarie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Despre mine
- Albastru de cafea
- Când mă simt mai prost ca mine Şi cu toţii suntem proaste, Vreau să fie iarăşi bine Să mă'nec în berea noastre.
Un comentariu:
si eu care credeam ca sunt singura ce am porniri masochiste...Don't balme yourself but keep going on writing...
Trimiteți un comentariu