(pe) NeVe

Incepem (pe Ne)

cu una bucata de dark feelings; sa ma ierte Doamne-Doamne, da's ateu. Si totusi mi-am dat seama ca daca as tine in mana dovada suprema a faptului ca Ala nu exista, as fi incredibil de trist. Deoarece s-ar duce 20% din subiectele mele pe care discut cu diverse persoane, deoarece n-ar mai exista diferentieri, deoarece ar trebui sa ma leg mai mult de manelisti, rockeri, stereotipisti in general, deoarece ar fi mai trist decat daca s-ar evapora notiunile de fumatori/nefumatori, deoarece nu m-as putea abtine si le-as arata tuturor acea dovada, deci as ucide totodata si Iadul. Deci leviathanul moral s-ar duce pe pula. Deci ar fi grav de trist si trist de grav.
Si pentru ca mi-s simpatici englezii, am sa bag o mostra de umor negru specific:


Continuam (pe Ve)

Ca orice semafor ce se respecta, Ghiţă era unul autonom, ce admira chestiunile cu patru roti si le dispretuia pe cele cu doua bete. Drept urmare, orice ochi de pisica (sau de anvergura) era privilegiat, admirand culoarea verde din plin, pe cand sarmanii pietoni aveau, pe zi ce trece, din ce in ce mai putine secunde pentru a traversa zebra aia ciudata.
Dar Ghiţă nu a fost intotdeauna asa. Nu. Ba chiar, la inceput, cand abia fusese pus drept bariera a societatii vis-a-vis de Gulliver, tinea cu picioarele si se cam ineca de la fumul masinilor. Si exista un oarece balans intre rosu si verde. Problema cea mare au reprezentat-o acele chestii cu doua picioare care treceau strada, cu toate ca nu se facuse inca verde pentru ele. Asa ca a inceput sa dispretuiasca specia umana, si s-a gandit ca daca tot se este poluare de la atatea masini, ar fi o idee foarte buna sa se apuce de fumat. Si-apoi de baut. Si-apoi sa simta refulari ancestrale ale oricarui semafor fara buton.
Asa ca Ghiţă, pe patul de moarte, a recunoscut ca in perioada cea mai verde a vietii sale angajase irakieni si canadieni ce fugisera din Quebec deoarece erau prea multi romani, ca sa fugareasca pietonii in fix 3,14 secunde pana pe cealalta parte. A trotuarului.
The grass was greener..

Nerde. Sau e-nerd. Sau, de ce nu, Vegru.

Dupa putin Iggy Pop si Chris Cornell (pentru cei ce nu cunoaste, vocea aia interesanta de la Audioslave , care a bagat si una bucata soundtrack pentru James Bond asta nou si grizonat), dupa oarece meditatii in urma carora am ajuns la concluzia ca duc lipsa de algocalmin si maseaua asta isi face de cap, am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi cumpar un ciocan, or something.
Nerde, ca orice broasca verde, intr-o zona destul de tropicala incat copacii sa fie negri.
e-nerd, ceva in genul meu, ce trec din subiect in subiect pe wikipedia, cu toate ca adevaratele dictoane, cum ar fi aegri somnia, sau descrierea caracatitei, de catre Hugo, tot in carti (si numai in carti) le putem gasi la adevarata lor valoare..
Vegru, un fel de opus al lui Negru-Voda. Cu oarece treceri prin Led Zeppelin. Ca sa prinda.
Si pentru ca tocmai am dat cu capul de final, invit el mundo spre o mica auditie. Ascultati-o in negru si verde, va rog.. Cam cum ascult eu cand ii servesc tigarii inc'un plaman..

boomp3.com