Fără gheaţă

Undeva, prin Costinesti..
E acea inconfundabila podea a White Horse-ului, unde pe Rammstein si SOAD pletosii beti isi sting tigarile de mana, pe Phoenix se schimba expresia de pe fata cunoscatorilor, pe Lake of Tears se aud intrebari venind din partea unor pustoaice, de genul "cine o canta?", iar pe Pink Floyd se face liniste. E acea stare de liniste nelinistita, in care cauti un pix si-o foaie si incepi sa desenezi, cu toate ca niciodata nu i-a venit cuiva creada ca ala chiar este un cal, ci nu o piramida. Si-apoi se-aude Whiskey In The Jar, iti iei 100 de Jack si totul incepe sa se descompuna. Se descompun secundele, le intorci ca pe un cub al lui Rubik, opresti timpul in loc, incepi sa-ti dezgusti tigara si ai un chef ciudat de portocale, si meditezi stupid la cum ar trebui de fapt baut whiskey-ul. Incet, meticulos? Repede, neatent?
Undeva, la cateva sute de kilometri de Costinesti..
E acea inconfundabila monotonie a unei alte seri in care nu mai am ce vorbi cu voi, si'n asta gasesc o buna ocazie de-a invata pe de rost ce scrie pe spatele sticlei de bere. Scrie malt, hamei si apa. Nu, sare nu are. In fond, sunteti niste oameni plictisiti. Si eu sunt un om plictisitor. Si vad pe fruntea fiecaruia cate o dunga neagra, semn ca va veti sfarsi cu totii. Si eu nu voi mai ramane cu nimic. Pentru ca nici macar nu mai este la moda sa mori de batranete.. cu cat e o moarte mai stupida, cu atat mai usor o acceptam. Sunt dezamagit.. daca totul se termina la un moment dat, ce rost mai are sa incep ceva? Vreau sa am zece ani din nou, sa fac rachete din chibrituri si staniol, sa murdaresc peretii blocului cu noroi aruncat de pe un bat, sa mananc flori de salcam, cat mai jegoase cu putinta, sa-mi umplu buzunarele cu reclame din posta, sa mananc ciocolata de casa, sa ma atraga ciudat mirosul unei tigari aprinse.. Nici macar de mine nu mai am nevoie, berea asta ma dezgusta. As intra in politica. Dar e 12 noaptea si nu m-ar primi.
Presimt un gust amar, de indiferenta combinata cu nostalgie.. E o chitara obosita, ca un inceput de Pink Floyd, ce-l auzi in surdina chiar si cu volumul la maxim. Ca sa-l parafrazez pe Sorescu, e o geana ce-mi bate mintea ca o clapa, de fiecare data cand clipeste ochiul asta prost.
Huh, different barrels, but the same taste? Tot ce se poate. In fond si la urma urmei, e ca si sexul. La fel se cheama cu oricine, regulile generale ale jocului raman aceleasi, difera doar cum. Doar cum il bei, desigur. De maine zic bancuri. Ca de obicei.
Ah, uite, am desenat un cal..