(pe) NeVe

Incepem (pe Ne)

cu una bucata de dark feelings; sa ma ierte Doamne-Doamne, da's ateu. Si totusi mi-am dat seama ca daca as tine in mana dovada suprema a faptului ca Ala nu exista, as fi incredibil de trist. Deoarece s-ar duce 20% din subiectele mele pe care discut cu diverse persoane, deoarece n-ar mai exista diferentieri, deoarece ar trebui sa ma leg mai mult de manelisti, rockeri, stereotipisti in general, deoarece ar fi mai trist decat daca s-ar evapora notiunile de fumatori/nefumatori, deoarece nu m-as putea abtine si le-as arata tuturor acea dovada, deci as ucide totodata si Iadul. Deci leviathanul moral s-ar duce pe pula. Deci ar fi grav de trist si trist de grav.
Si pentru ca mi-s simpatici englezii, am sa bag o mostra de umor negru specific:


Continuam (pe Ve)

Ca orice semafor ce se respecta, Ghiţă era unul autonom, ce admira chestiunile cu patru roti si le dispretuia pe cele cu doua bete. Drept urmare, orice ochi de pisica (sau de anvergura) era privilegiat, admirand culoarea verde din plin, pe cand sarmanii pietoni aveau, pe zi ce trece, din ce in ce mai putine secunde pentru a traversa zebra aia ciudata.
Dar Ghiţă nu a fost intotdeauna asa. Nu. Ba chiar, la inceput, cand abia fusese pus drept bariera a societatii vis-a-vis de Gulliver, tinea cu picioarele si se cam ineca de la fumul masinilor. Si exista un oarece balans intre rosu si verde. Problema cea mare au reprezentat-o acele chestii cu doua picioare care treceau strada, cu toate ca nu se facuse inca verde pentru ele. Asa ca a inceput sa dispretuiasca specia umana, si s-a gandit ca daca tot se este poluare de la atatea masini, ar fi o idee foarte buna sa se apuce de fumat. Si-apoi de baut. Si-apoi sa simta refulari ancestrale ale oricarui semafor fara buton.
Asa ca Ghiţă, pe patul de moarte, a recunoscut ca in perioada cea mai verde a vietii sale angajase irakieni si canadieni ce fugisera din Quebec deoarece erau prea multi romani, ca sa fugareasca pietonii in fix 3,14 secunde pana pe cealalta parte. A trotuarului.
The grass was greener..

Nerde. Sau e-nerd. Sau, de ce nu, Vegru.

Dupa putin Iggy Pop si Chris Cornell (pentru cei ce nu cunoaste, vocea aia interesanta de la Audioslave , care a bagat si una bucata soundtrack pentru James Bond asta nou si grizonat), dupa oarece meditatii in urma carora am ajuns la concluzia ca duc lipsa de algocalmin si maseaua asta isi face de cap, am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi cumpar un ciocan, or something.
Nerde, ca orice broasca verde, intr-o zona destul de tropicala incat copacii sa fie negri.
e-nerd, ceva in genul meu, ce trec din subiect in subiect pe wikipedia, cu toate ca adevaratele dictoane, cum ar fi aegri somnia, sau descrierea caracatitei, de catre Hugo, tot in carti (si numai in carti) le putem gasi la adevarata lor valoare..
Vegru, un fel de opus al lui Negru-Voda. Cu oarece treceri prin Led Zeppelin. Ca sa prinda.
Si pentru ca tocmai am dat cu capul de final, invit el mundo spre o mica auditie. Ascultati-o in negru si verde, va rog.. Cam cum ascult eu cand ii servesc tigarii inc'un plaman..

boomp3.com

Fără gheaţă

Undeva, prin Costinesti..
E acea inconfundabila podea a White Horse-ului, unde pe Rammstein si SOAD pletosii beti isi sting tigarile de mana, pe Phoenix se schimba expresia de pe fata cunoscatorilor, pe Lake of Tears se aud intrebari venind din partea unor pustoaice, de genul "cine o canta?", iar pe Pink Floyd se face liniste. E acea stare de liniste nelinistita, in care cauti un pix si-o foaie si incepi sa desenezi, cu toate ca niciodata nu i-a venit cuiva creada ca ala chiar este un cal, ci nu o piramida. Si-apoi se-aude Whiskey In The Jar, iti iei 100 de Jack si totul incepe sa se descompuna. Se descompun secundele, le intorci ca pe un cub al lui Rubik, opresti timpul in loc, incepi sa-ti dezgusti tigara si ai un chef ciudat de portocale, si meditezi stupid la cum ar trebui de fapt baut whiskey-ul. Incet, meticulos? Repede, neatent?
Undeva, la cateva sute de kilometri de Costinesti..
E acea inconfundabila monotonie a unei alte seri in care nu mai am ce vorbi cu voi, si'n asta gasesc o buna ocazie de-a invata pe de rost ce scrie pe spatele sticlei de bere. Scrie malt, hamei si apa. Nu, sare nu are. In fond, sunteti niste oameni plictisiti. Si eu sunt un om plictisitor. Si vad pe fruntea fiecaruia cate o dunga neagra, semn ca va veti sfarsi cu totii. Si eu nu voi mai ramane cu nimic. Pentru ca nici macar nu mai este la moda sa mori de batranete.. cu cat e o moarte mai stupida, cu atat mai usor o acceptam. Sunt dezamagit.. daca totul se termina la un moment dat, ce rost mai are sa incep ceva? Vreau sa am zece ani din nou, sa fac rachete din chibrituri si staniol, sa murdaresc peretii blocului cu noroi aruncat de pe un bat, sa mananc flori de salcam, cat mai jegoase cu putinta, sa-mi umplu buzunarele cu reclame din posta, sa mananc ciocolata de casa, sa ma atraga ciudat mirosul unei tigari aprinse.. Nici macar de mine nu mai am nevoie, berea asta ma dezgusta. As intra in politica. Dar e 12 noaptea si nu m-ar primi.
Presimt un gust amar, de indiferenta combinata cu nostalgie.. E o chitara obosita, ca un inceput de Pink Floyd, ce-l auzi in surdina chiar si cu volumul la maxim. Ca sa-l parafrazez pe Sorescu, e o geana ce-mi bate mintea ca o clapa, de fiecare data cand clipeste ochiul asta prost.
Huh, different barrels, but the same taste? Tot ce se poate. In fond si la urma urmei, e ca si sexul. La fel se cheama cu oricine, regulile generale ale jocului raman aceleasi, difera doar cum. Doar cum il bei, desigur. De maine zic bancuri. Ca de obicei.
Ah, uite, am desenat un cal..